De ce am renunțat la facultate și ce am învățat din asta

UPDATE: Pentru curioși, textul legat de ce a urmat e aici, enjoy it: bogdanmatei.ro/ce-a-urmat-dupa-renuntarea-la-facultate/.   Anul ăsta am renunțat la facultate după ce ajunsesem deja la jumătate. Urma să trec în anul 3 la facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul "Politehnicii" din București. Cu ocazia asta mi-am luat cele mai multe roșii în față, am primit cele mai interesante apelative și am realizat cât de puțin le pasă celorlalți. Mi s-a spus că sunt prost, bătut în cap, încăpățânat și ignorant. Că renunț prea ușor și că nu am chef să învăț. Că m-am înhăitat cu cine nu trebuie. Că am fumuri în cap și că mă consider mai deștept decât sunt. Că sunt egoist și că nu îmi pasă de ce au investit alții în mine. Și, ca o cireașă pe tortul mare și frumos de mai sus, mi s-a spus că prin decizia asta tocmai mi-am ratat viața. De parcă viața unui om ar sta într-o amărâtă de școală!?! Dar mă rog...

Ce m-a condus la asta?

Întotdeauna m-am considerat un visător. Ceilalți i-au spus naivitate. De fapt, cred că sunt și visător, și naiv. Merg bine împreună. De mic mă stresa gândul facultății și al unei profesii. Am crescut cu fobia asta în mine, că nu o să știu ce să mă fac când o să fiu mare. Și, ca o profeție împlinită, exact așa s-a întâmplat! Nu știu cât de conștient am fost când mi-am ales facultatea că o să o dau în bară. Adică, e clar că dacă cedezi presiunilor celor din jur nu ajungi unde trebuie, nu? Dar nu, nu e vina lor! E vina mea că nu am fost mai puternic. Na, domeniul era bun, job-uri se găseau, salariile erau mari. Unde în altă parte aș fi vrut să merg, dacă nu unde am mers? Oriunde și nicăieri, ar fi trebuit. Din cei doi ani terminați am învățat că nu e nimic mai frustrant ca realizarea unei activități care nu te împlinește. Să fii angrenat zi de zi în ce nu îți place soarbe fiecare strop de energie și creativitate din tine. Și nucă dacă eram în peretele clădirilor universității și m-aș fi descurcat mai bine! Pentru unii poate că nu e așa mare lucru să renunți la o facultate. Ei bine, pentru mine a fost. Să fii timp de 12 ani de școală printre cei mai serioși elevi din colectiv, să iei o notă destul de frumoasă la BAC și să reușești să intri fără un strop de meditație la Poli nu e de ici, de colo, zice lumea. Adevărul e că nu e nici "big deal" ce am făcut eu prin școli, aveam să realizez mai târziu. Dar a creat o presiune urâtă de tot asupra mea, făcând decizia mult mai grea.

Dar am reușit să mă smulg și să renunț. Asta după anul 2, pentru că după primul nu am avut tăria. De ce decizia asta radicală? Pentru că nu am vrut să devin propriul sclav. Nu am vrut să accept să-mi trăiesc viața după regulile altora. Pentru că nu se merita să mai pierd niște ani din viață într-un domeniu care nu îmi oferea nimic, sufletește vorbind. Pentru că am realizat că nu e drumul potrivit pentru mine. Și, ce faci când îți dai seama că nu mergi pe unde trebuie, mergi înainte? Cei mai mulți asta fac, merg exact înainte! Uneori se trezesc când e prea târziu. Ajunsesem să simt că dacă nu renunț acum, nu o să renunț niciodată. Decizia asta căpătase o așa importanță, de parcă viața mea era în pericol! Când am realizat că nu e mare lucru, totul a devenit mai ușor. Iar acum, privind puțin mai detașat, îmi pare rău doar de greșeala de a începe o facultate din capul locului!

De ce viețile noastre sunt jalnice și care ar fi soluția

Simplu și tăios: viețile noastre sunt jalnice pentru că acceptăm ca ele să fie altfel! Dar să elaborez. Trăim vieți mizerabile majoritatea dintre noi. Ne spunem că o ducem bine, că ne distrăm și suntem fericiți. Adevărul? Ne mințim cu nerușinare, din dorința după confort interior! Am ajuns atât de disperați încât nu avem curajul să ne privim în oglindă și nici să stăm singuri cu noi înșine. Credem că dacă alergăm reușim să și fugim! De asta viețile noastre au devenit atât de încărcate. De asta vrem după cele mai noi gadget-uri și cele mai tari mașini. De asta ne îmbrăcăm cu cele mai de firmă haine și cele mai scumpe bijuterii. Și tot de asta pozăm în stânga și în dreapta cu cel mai mare zâmbet de care suntem capabili. Pentru că știm că viața noastră nu mai valorează doi bani și încercăm să salvăm aparențele. Pe afară să arătăm bine, să nu știe vecinul de putregaiul din interior! Și nu suntem conștienți că și vecinul, tot ca să nu știe vecinul, face exact la fel!

În timpul facultății sentimentul acestei vieți jalnice era ca un ghimpe în picior. Îl simțeam la fiecare pas, mă împiedica să mă concentrez, nu mă lăsa să dau ce am mai bun din mine. Simțeam cum visătorul și naivitatea din mine își dau mâna și se îndepărtează grăbiți. Unde era viața aia mișto de tot pe care mi-o doream? Oare asta însemna să trăiești? De ce eram, până la urmă, pe pământ? Iar fericirea ce înseamnă, un bun acordat celor puțini? Un țel deșert pentru ceilalți? Cred din suflet că o viață frumoasă e ceea ce merităm cu toții! Dar pentru asta avem nevoie să dăm tot ceea ce ne blochează drumul către acolo. Pentru mine facultatea era un mare obstacol pe drum. Nu era singurul, dar necesita îndepărtare grabnică. Îmi acoperea viitorul strălucitor din față. Și de astfel de obstacole viețile noastre sunt pline. Școli ieftine, joburi stresante, relații nefericite. Liste ce se vor completate ne așteaptă pe fiecare. Pentru că doar noi știm ce ne împiedică să ne atingem potențialul și ce anume stă în calea fericirii noastre.

În loc de concluzie

Deciziile importante întotdeauna vor stârni critici. Ceea ce se merită realizat niciodată nu se va obține gratis. La fiecare pas pe care îl vei face în direcția visului tău, vei auzi zeci de voci care te vor trage înapoi. Nu le lăsa să reușească! Pentru mine renunțarea la facultate a fost cel mai important moment de până acum. Nu știu unde o să ajung, dar prefer să merg înainte. Un prieten mi-a spus că nu ar trebui să mă las, că țara asta e plină de mediocrii cu școală și că, mai bine să fiu unul dintre ei decât și ratat, și fără facultate. Nu l-am ascultat, simțeam că asta e consolarea lui pentru că nu a avut curajul să ia aceeași decizie, la timpul lui. Odată cu marile alegeri vin și marile responsabilități. Dar orice călătorie începe cu un pas. Și întotdeauna pasul următor este cel care trebuie făcut. Pentru o viață împlinită trebuie să renunți la tot ceea ce te ține în urmă și să accepți orice te-ar trage înainte. Tu ești creatorul propriei tale vieți. Ia deciziile pe care trebuie să le iei! Restul nu contează!