Duminică, 01.06.2025. În ce fel poate fi frumoasă o țară?

A fost o zi super liniștită ieri, sunt la țară și, după atâtea zile de ploaie, soarele care a strălucit cam toată ziua a picat tare bine! Natura e într-o simfonie totală - pădurea e verde, pajiștile pline cu flori, salcâmul înflorit, arbuștii la fel - așa că mi-am luat bicicleta și am dat o tură prin Ținutul Buzăului, Geoparcul UNESCO. Bine, eu de fapt am fost cam la marginea lui, că abia de la Colți spre Bozioru începe cu adevărat, însă eu consider zona chiar frumoasă, în ansamblul ei. Dacă aveți drum pe aici, aveți extrem de multe atracții de vizitat - Trovanți, Muzeul Chihlimbarului, Vestigii Rupestre, Vulcanii Noroioși, Platoul de Sare Meledic, Focul Viu - dar și peisaje naturale pitorești.

Căci da, România este o țară frumoasă, de oriunde ai privi-o. Are diversitate naturală și culturală, are bucăți de istorie care încă își fac simțită prezența printre noi, are locuri de relaxare și petrecere a timpului liber și, nu în ultimul rând, are orașe deosebite, care merită vizitate.

Cu toate acestea, dacă lăsăm subiectivitatea deoparte, conștientizăm că punctul forte al României rămâne, indiscutabil, natura. Comparată cu alte țări din Occident, de exemplu, frumusețea noastră diferă.

Vorbim, deci, de două tipuri de FRUMOS. Pe de o parte, avem portretul natural al unei țări, care atrage prin ceea ce este el, nemijlocit. Pe de altă parte, avem cosmetizarea pe care alte țări o fac, îngrijirea și transformarea a ceea ce natura a oferit, pentru a ajunge la un rezultat deosebit, plăcut și complet. În prima categorie eu aș pune țările mai puțin „civilizate”: România, Bosnia și Herzegovina, Muntenegru, Albania (din cele pe care le-am vizitat), iar în a doua pe cele care au o lungă tradiție de apreciere a artei, imprimând ADN-ul creator în locuitorii săi: Italia, Franța, Cehia, Slovacia etc. Astfel, dacă în primele mergi să vezi mai ales ceea ce omul nu a stricat, în celelalte te duci să descoperi ceea ce omul a construit…(Excepție poate face Elveția care are din ambele în proporții cam egale).

Dar poate mă înșel. Poate că nu sunt eu suficient de etnocentric. Fiindcă avem și noi elemente culturale definitorii, care spun ceva despre oamenii de aici și despre frumosul autohton. Cum ar fi stilul caselor din satele din Subcarpați, unul simplu, dar frumos: prispă de lemn sau pământ, scări pe care urci în cameră, acoperiș simplu și poziționare neapărat sus pe deal. Cum e casa abandonată de mai jos, surprinsă în cătunul Muscelul Cărămănești ieri, care pentru mine reprezintă o simplitate relativ perfectă. O casă asemeni căreia mai știu destule prin satele adiacente, dar care sunt to mai puține, fiindcă bunicii s-au dus, iar nepoții au plecat spre alte forme de frumos…

Așadar, ieri a fost o zi liniștită. Am pedalat 80 de kilometri, m-am bucurat de a doua primăvară a lui 2025 și am meditat la ce înseamnă frumusețea unei țări. M-am întristat că nu suntem în stare să conlucrăm eficient cu natura, astfel încât să devenim „Elveția Estului”, fiindcă avem exact amestecul de peisaje diverse, istorie și cultură care ne-ar permite asta.

Dar m-am și bucurat că, în ciuda dificultăților, am șansa să mai gust un pic din cum era viața acum 200 de ani…