Luni, 16.06.2025. Nimeni nu îmbătrânește doar pentru că trec niște ani.

Ieri am realizat cât îmbătrânesc. Și nu doar eu, ci și alții.

Cea mai bună oglindă a trecerii timpului este cea a creșterii copiilor, dacă îi ai. A doua cea mai bună este să te revezi cu oameni pe care nu i-ai mai întâlnit o bună perioadă de timp, fiindcă atunci diferențele se cumulează. Adică fix ce am făcut eu ieri, la o nuntă a unui prieten cu care am vorbit puțin spre deloc în ultimii 2-3 ani, dar de care ne leagă mai multe ieșiri și aventuri comune, inclusiv #30dezile30dețări, excursia mea cu trenul prin Europa timp de o lună mai la tinerețe.

Nu am cum să uit acea nebunie: 4 săptămâni în care, cu un bilet Interrail, am vrut să bifăm 30 din țările Europei, cât să le luăm pulsul, să știm cumva care merită vizitate și cu altă ocazie și care nu. Nu am reușit să ajungem în toate, însă niște „recorduri” am bătut: am dormit doar pe străzi, în gări, parcuri și de 2-3 ori la prieteni din diaspora și am făcut mii de pași în fiecare zi, cu rucsacul mare în spate, din Portugalia până în Norvegia. Azi nu știu dacă m-aș mai duce, dar atunci mi-a prins bine: m-am resetat mental și emoțional cât să o mai duc niște ani prin incertitudinea vieții. Așadar, Liviu, casă de piatră și să nu te potolești: să îi dai cu motocicleta mai departe, să nu uiți cum e să sari cu parașuta și să devii mai bun la box și la orice altceva îți dorești!

În cartea pe care aproape o termin acum, Matsushita Leadership, de John P. Kotter, am dat peste un citat care se leagă extrem de bine de ideea de îmbătrânire. Cum aminteam, am văzut clar ieri semnele timpului care trece, luând cu el energia, vlaga și condiția fizică naturală a tinereții - paradoxal, recunoșteam noua realitate doar la ceilalți, nu și la mine. Nu înțelegeam, dar Matsushita mi-a dat o pistă de gândire:

”Tinerețea înseamnă victoria curajului asupra timidității, a poftei de aventură asupra dorinței de confort. Pe aceasta o găsești mai degrabă la un om de șaizeci de ani decât la unul de douăzeci. Nimeni nu îmbătrânește doar pentru că trec niște ani. Cu toții îmbătrânim pentru că renunțăm la idealurile noastre.”

Evident, îmbătrânesc și eu, dar îmi place să cred că mai lent. Simt cum tot mai multe din idealuri și din speranțe mi se șterg, cum visurile devin lipsite de putere și de entuziasm și cum dorința e mai degrabă de conservare, decât de realizare. Însă, dincolo de aceste reculuri, încă mai am o listă lungă cu drumuri pe care mi-ar plăcea să le încerc, atât la propriu, cât și la figurat. O să „mor” înainte de a le oferi o șansă? Nu știu, probabil timpul îmi va spune. Cine știe, poate tot la o nuntă, la unei alte cunoștințe, la care alte amintiri și gânduri vor fi dezgropate și îngropate…