Marți, 10.06.2025. De la coada vacii la inteligența artificială. Bunicii sunt liantul unei familii. Viața înseamnă ajustare constantă la mediu.

Zilele acestea am fost iarăși la țară, pentru că a venit vara mai bine, iar iarba umflată de toate ploile de până acum se cere cosită, uscată, strânsă și cărată în pod, să aibă vaca ce mânca la iarnă! Căci da, ai mei încă au gospodărie cu tot ce trebuie, nu multe animale sau mult teren neapărat, dar sufucient cât să nu fie forțați să cumpere totul de la magazin…După mine, ei reprezintă tranziția între cele două lumi (și noi, prin extensie): de la coada vacii la inteligență artificială nu poți să sari, pur și simplu, fără să iei niște mirosuri sau paie cu tine!

Ne-a fost foarte greu să decidem ce facem în acest week-end prelungit, iar procesul mi-a adus niște gânduri în minte, mai vechi. De ce uneori e atât de greu să alegi? La ce ajută rațiunea, dacă nici să echilibreze niște opțiuni nu e în stare? Mi-am amintit de cartea lui Barry Schwartz, The paradox of Choice, despre cum alegem și de ce ne este dificil să navigăm prin viață, în lumea actuală. Pe scurt? Avem mult prea multe opțiuni relativ echivalente, iar multitudinea de drumuri nu fac decât să multiplice nefericirea, în mod paradoxal! Cu cât ai mai multe variante, cu atât nefericirea și anxietatea cresc - dacă celelalte alegeri ar fi fost mai în regulă, iar tu ai greșit, din diverse motive? Și încă un aspect: nu cu rațiunea decidem, ci cu emoțiile. La final de zi, contează nu care este cea mai bună decizie, ci care este cea mai dorită direcție - de aceea, în lipsa unei încărcături afective, omul rămâne blocat, indiferent cât de inteligent ar fi.

Oricum, a fost bine că ne-am dus la țară, pentru că a fost mult de cosit, iar vremea încă nu s-a potolit, tot mai plouă, din când în când. Iar ploaia la fân este, cum să vă zic, sperietoarea supremă - încă de când eram foarte mic, bunică-miu ne traumatiza cu orice nor de pe cer, forțându-ne să dăm din mâini și să cărăm, că imediat începe și trebuie să o luăm de la capăt! Căci da, dacă iarba uscată se udă înainte să o strângi…apoi trebuie să o întorci din nou, să aștepți soarele să reia procesul și, dacă ai noroc să nu putrezească, abia ulterior să continui de unde rămăseseși!

Dar nu mă plâng, erau faine vremurile acelea, ne adunăm toate mătușile și verișorii la bunici, stăteam câte o săptămână și, deși ziua munceam cu toții, indiferent de vârstă, diminețile și serile se lăsau cu mâncare bună, joacă și povești de tot felul! Astăzi, prin saltul metaforic către AI despre care aminteam, nu a mai rămas nimic din tot ce a fost: o verișoară e în SUA, un verișor în Germania, iar noi ceilalți din țară nu ne vedem decât ocazional, mai degrabă neplanificat. Iar bunicii, care erau, se pare, liantul întregii familii extinse, s-au prăpădit, că vârsta nu te iartă, mai ales după o viață de greutăți, de la muncă zilnică până la războaie traversate și comunism dus pe umeri…

Oricum, ce avea bunică-miu, deși doar în anumite domenii specifice, era o capacitate incredibilă de a anticipa deznodământul acțiunilor. În sfera lui de expertiză - adică munca agricolă din zona de deal din Buzău - nu putea fi surprins: știa cum trebuie făcută fiecare activitate, cum să se poziționeze, când să înceapă și când să termine, cum să jongleze cu prioritățile etc. Avea, practic, experiența de a citi realitatea și de a se ajusta pe sine și mediul înconjurător astfel încât să ofere cel mai bun răspuns, raportat la scopurile pe care le urmărea.

Pentru că, dincolo de orice metodă pompoasă ar inventa știința, noi cunoaștem lumea, de fapt, prin observație. Încercăm și, în urma rezultatelor, tragem concluzii. Repetăm, controlăm variabile, notăm informațiile și generalizăm - adică ne ducem în viața reală și observăm ce se întâmplă când…Apoi știm ce să facem și cum, ca să obținem ce ne dorim.

Mai există însă o etapă, mai complexă, dar mai puțin costisitoare și cu riscuri mai mici. Pentru că, nu e așa, nu poți încerca să sari de pe un munte ca să vezi ce pățești…adică poți, dar doar o dată! Ai, deci, nevoie de o metodă mai eficientă - iar aceasta e propria minte, care își poate imagina orice situație pentru a o analiza și înțelege. Cu alte cuvinte, deși e minunat să fii un fin observator al realității, ceea ce ajută și mai tare este să îți dezvolți capacitatea intelectuală de a anticipa acțiunile, cu toate posibilele lor consecințe! Iar apoi, ca urmare naturală, să îți ajustezi reacțiile și comportamentul în funcție de mediu, astfel ca rezultatele dorite să fie obținute cu minim de efort și maxim de satisfacție.

Care este legătura între viața la țară, dificultatea de a decide, un bunic ce a muncit toată viața ca să supraviețuiască și noi, cei care ne aruncăm viețile pe niște ecrane? Faptul că, dincolo de greutățile de zi cu zi, pe vremuri te simțeai mai în controlul propriului drum, iar capacitatea de a anticipa viitorul și de a pregăti răspunsuri corespunzătoare era mai ridicată, dată fiind complexitatea mai scăzută a realității! Așa că poate nu este de mirare anxietatea constantă pe care o tot resimțim…