Marți, 17.06.2025. Cât de mult te reprezintă eticheta pe care ți-o pun ceilalți pe frunte?

Azi e ziua cea mare, adică azi am ultimul examen, deci scap! Bine, dacă e să fiu onest, acesta e singurul examen cum trebuie, nu că la celelalte nu ar fi fost multă materie sau standarde înalte, doar că metoda de evaluare (grilă/proiect) le-a coborât extrem de mult ca dificultate. Așa se face că, deși statistica analfabetismului funcțional se păstrează inclusiv printre cei cu studii superioare, majoritatea studenților au note de la 7 în sus, mi-nu-nat!…

Dar, cum ziceam, nu mai contează - mă duc, primesc subiectele, scriu ce e de scris, dacă știu, iar apoi mă eliberez. Adică îmi rămâne o săptămână să termin ce proiecte la lucru mai am începute, să scriu câteva articole în avans pentru celălalt bloc, să definitivez traseul pentru tura cicloturistică din Balcani de la început de Iulie și, de ce nu, să mă mai gândesc și eu la viața mea, dincolo de sarcini înghesuite și fără sens sau de rândurile de aici, de pe Substack!

Apropo de acest subiect, al călătoriilor diverse: pe voi cum vă știu oamenii, când nu știu mare lucru despre voi? Din auzite, cu ce vă asociază? Vă reprezintă această ștampilă sau, din contră, credeți că e doar o prejudecată sau doar o viziune limitată despre voi?

Întreb fiindcă ieri am scris despre îmbătrânire, visuri și planuri. Și, citând din Matsushita, un mare afacerist japonez al secolului XX, spuneam că îmbătrânirea apare când renunțăm la idealurile noastre, nu când trec anii. Mă refeream, evident, la orice fel de ideal și aspirație, la dorința de a schimba lumea și de a încerca lucruri noi…Însă, poate și pentru că am legat aceste idei de amintirile mele dintr-o aventură cu trenul prin Europa, oamenii au asociat că asta înseamnă, cel puțin pentru mine, să îmbătrânesc: să nu îmi mai doresc să plec și să nu mai am curajul să risc călătorii neconvenționale! Și nu este prima dată - acum câteva săptămâni am avut ocazia să mă întâlnesc cu domnul director de la liceul pe care l-am absolvit, care m-a recunoscut, cu nume și prenume! Dar ce a adăugat despre mine? M-a întrebat, politicos, dacă mai fac excursii cu bicicleta…

Am realizat atunci, pentru a nu știu câta oară, o realitate ce mi-a fost confirmată și ieri: pentru ceilalți, eu sunt nebunul care pleacă în lume cu bicicleta. Nu sunt scriitorul jurnalelor de călătorie născute din aceste aventuri! Nu sunt cel care montează episoade pe YouTube cu aceste ieșiri! Nu sunt elevul premiant din liceu! Nu sunt freelancer-ul care se ocupă de design și pregătirea de tipar a cărților! Nu sunt nici măcar omul care scrie pe bloguri vrute și nevrute, unele utile, cum ar fi articolele despre BVB și educație financiară! Nu, întrebările de spart gheața reflectă eticheta care îmi este asociată: și, te mai plimbi cu bicicleta? Pe unde? Mai mergi pe munți?…

Așadar, oameni buni, aceasta este realitatea: contează mai puțin cine suntem, important este cine ne prezentăm să fim! Iar părțile noastre vizibile, superficiale, cele care plutesc cu ușurință vor fi cele care, vrem-nu vrem, ne vor defini. Fiindcă să ajungi la esența unei persoane cere interes, timp și efort. Și deschidere, pe care uneori nu vrei să o manifești, fiindcă știi că vei fi rănit, la momentul potrivit, pentru interese trecătoare meschine.

Cu toate acestea, au și ceilalți dreptate - e treaba noastră să ne vindem. Dacă vrem să fim recunoscuți după anumite criterii, hai să le dezvoltăm pe acelea, să le lustruim și să le așezăm, frumos, pe taraba socială! Eu la asta voi lucra: peste ani, vreau să fiu ținut minte pentru mai mult decât umblările mele pe două roți…Nu că nu aș fi mândru de ele, ci pentru că (încă) cred că pot mai mult, și pe alte planuri…