Marți, 24.06.2025. De ce este revoluția imposibilă astăzi? Cum a fost în drumeție în Munții Făgăraș (video).

Discutam cu un prieten acum niște luni, despre cât de dificilă a ajuns, în zilele noastre, revoluția. Nu mai știu de la ce nemulțumiri ne luaserăm, însă îmi amintesc că discuția mergea către o concluzie deznădăjduitoare: e imposibil să mai schimbi un regim în ziua de astăzi, atât prin proteste, cât și prin violență.

În esență, revoluția are meritul de a răsturna sistemul de conducere, cel puțin pe termen scurt. Prin forță, atunci când frustrarea atinge cote maxime, oamenii se adună, colaborează și, sprijiniți de diverși actori interni sau internaționali, instituie o nouă ordine administrativă. Nu este o imagine idilică sau un proces dezirabil: distrugerile și costurile sunt ridicate în general, de aceea se concretizează rar o astfel de abordare. Însă simpla posibilitate a materializării unei revoluții, pentru conducători constituie o amenințare, iar pentru cetățeni o armă solidă în negocieri, ceea ce echilibrează puțin asimetria de putere.

Ca motive care fac imposibilă revoluția astăzi, eu și interlocutorul meu, identificam, printre altele:

• lipsa de coeziune între cetățeni, interesele și problemele fiind extrem de particulare, deci dificil de adus la un numitor comun;

• comoditatea generalizată survenită în absența unor provocări reale depășite de indivizi, astfel încât „lupta” să nu fie percepută ca ceva imposibil;

• incapacitatea menținerii concentrării și a direcționării atenției către un singur subiect/problemă din societate;

• controlul sporit al mijloacelor de comunicare de către câteva companii, care la rândul lor sunt la cheremul statelor sau colaborează cu acestea;

• individualismul, care a educat membrii societății că problema ta nu e problema altora, iar problemele altora sunt, ei bine, ale lor;

• capacitatea incredibilă a unor entități de a stabili trend-urile dezirabile și de a conferi sens și stimă de sine unei mase tot mai fără direcție.

… și alte câteva, dar care erau variațiuni pe aceeași temă, despicări în patru ale unor fire și așa subțiri. Una peste alta, ne consolam dezamăgiți că, deși suntem mulți, avem puțină putere, în realitate.

Mare mi-a fost surpriza să descopăr, în lectura de seară (stau cam prost cu cititul zilele astea, am tot umblat pe munți în schimb, dar încerc să nu mă rup de tot), niște gânduri fantastice fix în această notă! Acestea îi aparțin lui Byung-Chul Han, un filosof sud-coreean de care am mai amintit aici pe blog, în eseul intitulat, sugestiv: De ce revoluția este imposibilă astăzi, apărut în cartea Capitalismul și pulsiunea morții (Capitalism and the death drive în original, nu am găsit-o tradusă). Textul nu este lung, are doar câteva pagini , dar merită fiecare rând și fiecare secundă necesară parcurgerii! Eu vă las aici doar paragrafele care mi s-au părut ca punctul de pe I…

Puterea de conservare disciplinară a sistemului societății industriale era opresivă. Muncitorii din fabrici erau exploatați brutal de proprietarii de fabrici, iar această exploatare violentă stârnea proteste și rezistență. În acea situație, o revoluție care ar răsturna relațiile de producție dominante era o posibilitate. În acel sistem, era clar cine erau opresorii, precum și cine erau asupriții. Exista un adversar concret, un dușman vizibil care putea servi drept țintă a rezistenței.

Sistemul neoliberal de guvernare este structurat într-un mod complet diferit. Puterea care susține sistemul nu mai este opresivă, ci seducătoare. Nu mai este la fel de clar vizibilă ca în regimul disciplinar. Nu mai există un adversar concret, nimeni care să ia libertatea poporului, un opresor căruia să i se opună rezistență.

Din muncitorul oprimat, neoliberalismul creează antreprenorul liber, antreprenorul sinelui. Astăzi, fiecare este un muncitor care se autoexploatează în propria sa întreprindere. Fiecare este atât stăpân, cât și sclav. Lupta de clasă s-a transformat într-o luptă internă împotriva sinelui. Cei care eșuează se învinovățesc și se simt rușinați. Oamenii se văd pe ei înșiși, mai degrabă decât societatea, ca fiind problema.

[…]

Eficiența excepțională a acestei tehnici derivă din faptul că nu funcționează prin interdicție și privare, ci prin plăcere și împlinire. În loc să-i facă pe oameni docili și ascultători, încearcă și reușește să îi facă dependenți.

Așadar, oameni buni, să ne luăm adio de la orice formă reală de rezistență! Ne-am lăsat seduși și vrăjiți de opresor până am ajuns să facem, paradoxal, tocmai noi munca acestuia de coerciție…

P.S: Nu consider că oamenii trebuie să lupte constant cu Statul, Oculta Mondială sau Sistemul, însă cetățenii care nu știu și nu pot să își exercite inclusiv forța revoluționară reprezintă o masă inertă care doar va executa, fără spirit critic ascuțit și viziune de ansamblu.

P.P.S: Într-o notă mai pozitivă, v-am povestit că am fost în week-end pe munte - am publicat aseară episodul video pe YouTube, dacă vă plac natura și drumețiile, vă invit să vă aruncați un ochi mai jos, nouă ne-a plăcut maxim această ieșire!