Miercuri, 07.10.2025. Operația a reușit, pacientul a decedat.

M-am simțit mai bine ieri după ce mi-am vărsat supărarea pe blog, deși problema de fond nu s-a rezolvat, evident. M-am bucurat să văd însă că

Andrei C.

a ales să pună și el o zală la acest lanț al „manifesturilor”, povestind o situație apropiată lui, la fel de absurdă, din această mare nebuloasă numită „sistem educațional”. Aveți textul lui mai jos, în cazul în care nu l-ați parcurs deja - nu o să vă placă, deși e bine scris și relevant:

Manifest pentru educaţie. Bis.

Revenind la speța mea, e clar că deznodământul e dat de un cumul de piese individuale care, înghesuite împreună, nu aveau cum să conducă la ceva benefic. Prins între birocrație, mici scăpări umane și deconectarea politicului de la realitatea din teren, sunt cel care pierde - responsabil sau nu, eu achit nota de plată.

Am discutat (cu unii pe email, cu alții față în față), cu aproape jumătate din cei din facultate - cu domnul decan, cu doamna prodecan cu studenții, cu doamna tutore de an și chiar cu o doamnă prorector, să mă sfătuiască dacă și cum pot să merg mai sus pe scară ierarhică). Ceilalți profesori sau angajați au aflat sigur și ei situația, din ce înțeleg emailurile mele au cam circulat în tot departamentul. Deci măcar ceva s-a reușit: aducerea la cunoștință a unei situații care, în opinia mai multora se pare, nu ar trebui să existe.

Însă rezolvare nu se întrevede, mi se spune că legea educației e clară și că eu nu ar fi trebuit să beneficiez de loc bugetat anul trecut. Acum, că am ghinionul să nu îmi mai dea domnii David și Bolojan bursă, nu e vina facultății. Cumva, eu trebuie să fiu solidar cu țara, că și țara a fost solidară cu mine la privilegii, beneficii și pensii speciale! Așa că nu rămân multe de făcut: doar să încerc să fac o sesizare care să fie înaintată Senatului universității, care ar putea să ofere burse de merit din fonduri proprii studenților aflați în situația mea. Dificil, birocratic, puțin realizabil, în cuvintele doamnei senator care a venit cu ideea - dar de încercat, în același timp.

Una peste alta, e ca în bancul deja vechi: operația a reușit, pacientul a decedat. Bine, în cazul meu, el trăiește prin forțe proprii și cu ajutor de la apropiați, că se încăpățânează să nu se lase ucis de un sistem și de niște politicieni care nu pot mai mult.

Însă în rest, dacă fac abstracție de această supărare și de faptul că am fost rupt de oboseală, a fost o zi super OK. Am avut 10 ore de cursuri, am cunoscut profi noi, interesanți și am deschis porți spre domenii care se anunță super de interes. Ba am reușit și să citesc vreo 30 de pagini într-o fereastră, am pe rol cartea Spirite Animale de Shiller și Akerlof, ceva cu economie comportamentală, destul de bine scrisă și nu foarte lungă.

Azi sunt izolat în casă de ploaie până pe la prânz, când am de fugit la niște seminarii. Până atunci, trebuie să îmi fac două prezentări și să muncesc, se pare că am intrat în programul de lucru de 12 ore pe zi…

Să ne auzim cu bine, curând!