Miercuri, 28.05.2025. Adevărul - consens, coerență în limbaj sau utilitate practică? Rațiuni postmoderne despre concepte antice. Ce lași în urmă, când se stinge lumina?

Am pus un titlu pompos textului de astăzi, dar vă anunț că nu aveți de ce să vă speriați - mai degrabă doar zgâriem suprafața unor concepte adânci, vechi de mii de ani. Și o vom face postmodern, că despre asta am discutat azi la facultate la ultimul curs de Sociologie, m-am întors avariat rău de la prelegerea domnului profesor, văd lumea cu alți ochi, sincer vă zic! De fapt, nu intru în postmodernism, că nici nu îl știu și nici nu îl înțeleg bine (mi-am pus vreo 3 autori pe listă de citit vara asta), mai degrabă doar dau mai departe câteva nuanțe prinse din zbor în cele două ore de curs.

În primul rând, am înțeles că postmodernismul e foarte tare, e poarta de deschidere a individului și societății spre nou, creativitate și drumuri nebătute. Dând deoparte meta-narațiunile despre lume, care fixau originile, viața în sine și escatologia, postmodernismul ne lasă șansa de ne construi propria viață, liberi de constrângeri și viziuni depășite despre realitate.

În al doilea rând, el ridică totuși problema sensului - dacă nimic nu este cum credeai că este, de ce să trăiești? Și, mai ales, CUM să trăiești? Bine, oricum ai vrea tu, însă nu merge chiar așa - de aceea, gânditori precum Derrida, ridică câteva probleme importante: problema „urmei”, a ce lași după tine (rezolvarea naturală este prin copii, dar unii merg dincolo de asta) și cea a „învățării de a trăi”, o deprindere pe care o capeți doar din interacțiune cu ceilalți, mai ales cu cineva care a trecut pe lângă moarte/a ajuns în pragul morții.

În al treilea rând, ce este adevărul? Postmodernismul - de asta este și atât de greu digerabil de moderni - dărâmă ceea ce se credea că este adevăr absolut și pune în loc alte variante, mai diluate. Astfel, vorbim de cel puțin trei fațete distincte ale aceluiași concept, „adevărul postmodern”:

1. Adevărul ca un consens între părți - pur și simplu, adevărat nu este ceea ce pot testa în lumea reală, pe principiul logic de comparare a conceptului cu referentul, ci adevăr este ceea ce considerăm, de comun acord, ca fiind astfel. Ca ilustrare avem toate discursurile manipulatoare din zilele noastre, bulele sociale care nu găsesc punți de legătură între ele - fiecare și-a construit propriul adevăr (mai mult sau mai puțin apropiat de adevărul empiric), deci omenirea s-a spart în lumi mai mici, distincte.

2. Adevărul dat de coerența în limbaj - nu e adevărat ce putem testa, ci e adevăr ceea ce spun, dacă nu mă contrazic în discurs. Cu alte cuvinte, cât timp păstrez coerența și consecvența, rămân la adevăr.

3. Adevărul ca utilitate practică - sau, cum am putea spune, nu pentru că e adevărat, funcționează, ci pentru că funcționează, e adevărat! Această gimnastică mentală dărâmă tot ce știam despre realitate, provocându-mi revoltă - cum să nu existe adevăr în afara utilității? Dar, stând mai bine să mă gândesc, mi-am dat seama că se găsește destulă dreptate în această lentilă: oamenii preferă să fie mințiți, decât să afle un adevăr crunt și dureros…Mai mult, ei nici nu sunt interesați să caute „adevărul”, dacă viața le este satisfăcătoare, iar cine vine să îi tulbure cu astfel de prostii este anatemizat cu duritate!

În al patrulea rând, postmodernismul face un ghiveci cu de toate, el nefiind interesat de precizie sau de concret. Pentru gânditorii din acest curent, e crucială diversitatea de perspective: descoperirea completă a unei realități, nu cunoașterea ei exactă. De aici accentul contemporan pe experiențe, pe diversitate de opinii, pe puncte de vedere antagonice care, cumva, trebuie să coexiste în societate. De aici, evident, și libertatea mai mare pe care o avem, cu toții, chiar dacă uneori nu o resimțim: dacă fiecare este instrumentul de măsură, cine poate să spună că rezultatul e greșit?

În concluzie - o concluzie-punct de plecare, mai degrabă - m-am surprins în offside pe acest subiect, deși linii vagi despre postmodernism aveam, însă mai degrabă din categoria „câh! e nasol!”…Din fericire, se pare că acest curent are muuuuulte perspective extrem de pozitive, înțelese corect și lăsate să își aducă roadele.

Așa că, temă pentru mine: la citit pe subiect, că nu îți ajunge o viață să afli tot ce e de aflat pe lumea asta!…