Sâmbătă, 12.04.2025. Viața la țară, între două anotimpuri.
Mi-a fost tare plină ziua de ieri, cu sarcini multe și mărunte, dar destule cât să nu am vreme de filosofat, nici măcar în gând. Așa că astăzi scriu pragmatic, cu subiect și predicat, trecând în revistă principalele activități ale zilei.
Dimineața am petrecut-o la laptop, am tras tare să termin o carte de pregătit de tipar pentru un client, că nu știu de ce, dar s-au găsit mai mulți să aibă proiecte fix acum, cu câteva zile înainte de Paște, când sperăm și noi să plecăm să ne deconectăm. Dar nu ar trebui să mă plâng, că nu am mereu de lucru, deci când am, e de profitat…
Apoi am dat o fugă să mă tund, am o tanti aici la țară care te face ieftin și repede, dacă nu ai pretenții. Și cum eu nu am, aproape aș putea să mă aranjez singur, sunt extrem de mulțumit.
La prânz am fost să îmi pun cauciucurile de vară, adică mi-am cumpărat patru gume și am schimbat roțile cu totul, dacă sunteți din partea mai de munte a județului Buzău, vă recomand vulcanizarea lui Dan din Pătârlagele, la ieșire spre Nehoiu, vedeți hala pe partea stângă sau îl găsiți pe Google, eu îl știu de multă vreme și face treabă super bună.
După amiază am intrat în priză: am fost la teren să vedem ce a făcut nenea cu buldozerul, apoi am mers în grădina rămasă de la bunici să mai plantăm doi pomi și pe seară am schimbat becurile la mașină, că unul bătea prost (și cum am dat LED-urile pe halogen, s-ar putea ca acum să bată ambele prost).
Insist un pic pe treaba de la teren, că acolo e concentrarea noastră și acolo ni se duce energia de fiecare dată când ajungem în zonă. E fain cum arată acum, însă îmi pare rău de iarbă, jumătate din suprafață e doar pământ acum și cam bătută, că utilajul e greu. A ieșit cum trebuie, dar ca un perfecționist ce sunt aș zice că e 90% bine, iar după ce noi am mai strâns din piatră și rădăcinile rămase, să zicem că am urcat la 92%. Acum ar trebui să găsim un utilaj care să niveleze și să fărămițeze puțin zona și chiar ar fi ce trebuie…
Avem și floricele acolo, lângă casa pe care probabil o vom dărâma, e plin de narcise albe și galbene și de multe flori albastre, destule. Iar gardul chiar arată bine, dă locului un aer de îngrijire, dacă reușim să mai facem măcar 50 de metri mâine chiar e perfect.
Și așa ajung eu la viața la țară, la conștientizarea că aici, orice ai face, ai de treabă. Mă uit și la ai mei, parcă mereu găsești în curte ceva de mutat, o zonă de curățat, ceva de reparat etc. De asta, cred eu, oamenii o duceau mai bine când nu trăiau izolați în cutii de beton în jungle de beton, aveau și diversitate, dar și un sentiment real de control al mediului înconjurător. Deci concluzie: puneți-vă în cap să trăiți la țară, că e ce trebuie, chiar dacă e mai dificil și, uneori, mai puțin comod.