2006 (aveam 22 de ani): am iesit din Romania pentru prima data. Destinatia: America. Cand am ajuns in New York, aveam o suta de dolari in buzunar, o vara de petrecut printre straini si foarte multe intrebari despre necunoscutul din fața mea.
.
Cateva luni mai tarziu, reveneam in New York si-l luam la picior timp de o saptamana, ducandu-mi toata averea intr-un rucsac: 2.500 de dolari, un laptop si un aparat foto. Ma cazasem la un hostel in Harlem, intr-o camera cu alti 5 oameni pe care nu-i mai vazusem vreodata (dar seara jucam toti CS in retea). N-am avut nici macar o clipa un sentiment de nesiguranta. Simteam doar liniste si libertate
.
2007: am venit in Bucuresti, pentru un interviu la Europa FM. Mi-am revazut multi prieteni din liceu plecati la facultate acolo, eram in tara mea, cu oameni de-aceeasi limba - si totusi ma simteam stingher in orasul acela. Atunci, la o intersectie in care masinile claxonau si soferii se injurau, am inteles cu adevarat ce reusisem cu un an inainte. Si mi-am dat seama ca Bucurestiul ma facea sa ma simt nesigur, strain si temator - ceva ce niciodata in America nu mi se intamplase.
Pai tocmai, ca din punct de vedere al familiaritatii si al impactului psihologic, n-ar fi trebuit sa existe comparatie, si Bucurestiul sa castige detasat. A iesit fix invers!
Asta zic, tu ignori gradul de alienare al Bucurestiului fata de orasele civilizate! Chiar ieri imi da mesaj un prieten: "am fost la Obor, eram in trecere si am zis sa intru si eu sa mananc ceva romanesc...am plecat devastat: haos, bisnitareala, muzica, comercianti care incercau sa te mulga etc! Bai, asta e Romania??!!?".
Ei bine, da, pentru cineva cu aspiratii spre Vest, spre Occident, Bucurestiul si Romania sunt mai distante decat un oras/orasel din Europa sau America.
2006 (aveam 22 de ani): am iesit din Romania pentru prima data. Destinatia: America. Cand am ajuns in New York, aveam o suta de dolari in buzunar, o vara de petrecut printre straini si foarte multe intrebari despre necunoscutul din fața mea.
.
Cateva luni mai tarziu, reveneam in New York si-l luam la picior timp de o saptamana, ducandu-mi toata averea intr-un rucsac: 2.500 de dolari, un laptop si un aparat foto. Ma cazasem la un hostel in Harlem, intr-o camera cu alti 5 oameni pe care nu-i mai vazusem vreodata (dar seara jucam toti CS in retea). N-am avut nici macar o clipa un sentiment de nesiguranta. Simteam doar liniste si libertate
.
2007: am venit in Bucuresti, pentru un interviu la Europa FM. Mi-am revazut multi prieteni din liceu plecati la facultate acolo, eram in tara mea, cu oameni de-aceeasi limba - si totusi ma simteam stingher in orasul acela. Atunci, la o intersectie in care masinile claxonau si soferii se injurau, am inteles cu adevarat ce reusisem cu un an inainte. Si mi-am dat seama ca Bucurestiul ma facea sa ma simt nesigur, strain si temator - ceva ce niciodata in America nu mi se intamplase.
Tu compari Bucureștiul cu New Yorkul? Pare tare aventura ta, drumul inițiatic spre maturitate 😀
Pai tocmai, ca din punct de vedere al familiaritatii si al impactului psihologic, n-ar fi trebuit sa existe comparatie, si Bucurestiul sa castige detasat. A iesit fix invers!
Asta zic, tu ignori gradul de alienare al Bucurestiului fata de orasele civilizate! Chiar ieri imi da mesaj un prieten: "am fost la Obor, eram in trecere si am zis sa intru si eu sa mananc ceva romanesc...am plecat devastat: haos, bisnitareala, muzica, comercianti care incercau sa te mulga etc! Bai, asta e Romania??!!?".
Ei bine, da, pentru cineva cu aspiratii spre Vest, spre Occident, Bucurestiul si Romania sunt mai distante decat un oras/orasel din Europa sau America.